Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

          Inspectoratul Școlar Județean Tulcea anunță desfășurarea Proiectului Educațional Județean „Ziua Națională a Lecturii” – ediția a IV-a, care va avea loc în perioada 9–13 februarie 2026, în unități de învățământ din municipiul și județul Tulcea, privind celebrarea oficială a Zilei Naționale a Lecturii – 15 februarie.  Proiectul este inițiat de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Tulcea și coordonat de inspectorii școlari pentru educație timpurie și învățământ primar, fiind implementat în parteneriat cu unități de învățământ preuniversitar și realizat cu sprijinul activ al comunității locale, al cadrelor didactice, al părinților și al reprezentanților instituțiilor publice.

         Într-un context educațional marcat de necesitatea consolidării competențelor de literație încă de la vârste fragede, proiectul subliniază rolul fundamental al lecturii în dezvoltarea cognitivă, emoțională și morală a copiilor. Obiectivele urmărite vizează dezvoltarea apetitului pentru citit, promovarea unor titluri de carte care transmit valori morale și culturale universale și naționale, precum și implicarea părinților și a comunității în activități de lectură cu caracter formativ.

          Pe durata unei săptămâni, proiectul va include evenimente  de lectură, organizate în grădinițe și școli gimnaziale, reunite sub conceptul „Insula de lectură și natură”. Activitățile sunt adaptate nivelului de vârstă al beneficiarilor și urmăresc crearea unui cadru educațional participativ, bazat pe colaborare și dialog.

          Beneficiarii direcți ai proiectului sunt antepreșcolarii, preșcolarii, elevii și cadrele didactice din unitățile de învățământ participante, iar rezultatele așteptate constă în lărgirea universului de cunoaștere, conștientizarea importanței lecturii în dezvoltarea copilului și consolidarea interesului față de valorile culturale ale limbii române.

         Prin acest demers educațional, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea reafirmă angajamentul față de promovarea lecturii ca fundament al educației de calitate și al formării generațiilor viitoare, în strânsă legătură cu școala, familia și comunitatea locală.